Sâmbătă, 1 octombrie, și duminică, 2 octombrie, intre orele 11:00 și 19:00, la Urban Fest, vom organiza în Spațiul M60 din strada C. A. Rosetti, numărul 3, București, sesiuni de dezbatere în jurul temelor: economia circulară, consumul responsabil și Agenda Urbană Europeană.

Scopul acestei inițiative este de a analiza și selecta, împreună cu specialiștii și toți cei interesați, soluții creative orientate către o schimbare reală a modului de producție și de consum clasic, care să încurajeze o abordare sustenabilă a resurselor planetei.

Vă invităm să descoperim împreună noi direcții prin care reutilizarea, repararea sau reamenajarea produselor existente și reciclarea materialelor să devină o realitate palpabilă cotidiană în România.

Programul dezbaterilor


Sâmbătă, 1 octombrie:

11:00 – 12:30 Economia circulară – noi modele de afaceriEste economia circulară doar despre mediu? Cum includem partea economică în discuție? Ce înseamnă de fapt economia circulară și cum apreciem dacă ceea ce facem este circularitate sau nu? Cum arată și cum se dezvoltă un ecosistem circular de afaceri? Se schimbă modelul actual de afaceri prin dezvoltarea circularității?

Dezbatere organizată de: ASE – REI

Moderator: Roxana Voicu-Dorobanțu (conf. dr.)

 

12:3014:00 Circularitate transfrontalierăCum dezvoltăm proiecte de economie circulară peste granițe? Este un proiect limitat doar la o zonă urbană sau la o regiune?

Dezbatere organizată de: ASE – REI

Moderator: Cătălin Ploae (lect. dr.)

 

14:00 – 16:00 Meseriile viitorului și economia circulară – dezbatere pentru liceeni și studenți 

Dezbatere organizată de: Greenitiative

 

16:00 – 18:00 Uniți pentru 5R!Este oportun să ne unim într-o rețea pentru a promova împreună principiile 5R? Vom încerca să conturăm designul rețelei (care sunt direcțiile, cine ce își asumă etc.)

Dezbatere organizată de: Asociația Cercul Social și Asociaţia pentru Consum Sustenabil

 

18:00 – 19:00 Cânepa – material inovator al industriilor de produs – Vom aborda tema avanatajelor care le confera aceasta planta utilitara in industriile actuale, iar apoi vom aborda pe caz initiative si afaceri din Romania care au decis sa valorifice o astfel de cultura.

Dezbatere organizată de: Hempflax

Moderatori: Gabriel Moncea și Roberta Popescu (reprezentanți ai Asociației Sustainable Lifestyle), împreună cu Vlad Sadici (arhitect)

 

Duminică, 2 octombrie:

11:00 – 13:00 Reciclarea Urbană în România – provocări și soluții

Dezbatere organizată de: ViitorPlus

Moderatori: Teia Ciulacu și Gabriela Iordan

 

13:30 – 15:30 Design Thinking în contextul economiei circulare

Dezbatere organizată de: Quib

Moderator: Tania Ignat 

 

15:30 – 17:00 Cum se poate construi azi o casă cu materiale naturale De ce este important să folosim materiale naturale? Care sunt beneficiile lor? Cum pot fi adaptate la sistemul de construcții modern?

Dezbatere organizată de: 3e-concept.ro

Moderator: Daniel Barbu-Mocănescu (arhitect)

 

17:00 – 18:00 Cânepa – material inovator al industriilor de produs – Vom aborda tema avanatajelor pe care le conferă aceasta plantă utilitară în industriile actuale, iar apoi vom aborda, pe caz, inițiative și afaceri din România care au decis să valorifice o astfel de cultură.

Dezbatere organizată de: Hempflax

Moderatori: Gabriel Moncea și Roberta Popescu (reprezentanți ai Asociației Sustainable Lifestyle), împreună cu Vlad Sadici (arhitect)